keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 32/30.01.2007 privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Modernizarea electrofiltrului Cazanului de apă fierbinte nr.1 de 100 t/h de la CT Sud Timişoara"

30.01.2007

Hotararea Consiliului Local 32/30.01.2007
privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Modernizarea electrofiltrului Cazanului de apă fierbinte nr.1 de 100 t/h de la CT Sud Timişoara"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. RE 2007 - 28/18.01.2007 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile art.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 48/ 2004 pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea enrgiei termice populaţiei, pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică , modificată şi completată prin Legea nr. 430/2004 şi modificată prin Legea 228/2006 ;
În conformitate cu art. 38 alin.2 lit. (b) şi alin. 4 lit d. din Legea nr 215/2001 privind administraţia publică locală, modificată şi completată prin Legea nr. 286/2006;
În temeiul art. 46 alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală modificată şi completată prin Legea nr. 286/2006;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă Studiul de fezabilitate "Modernizarea electofiltrului Cazanului de apă fierbinte nr.1 de 100 t/h de la CT Sud Timişoara" conform proiectului cu numărul de cod 01/2006 întocmit de S.C.Colterm S.A şi execuţia lucrării având indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Finanţarea investiţiilor prevăzute la art.1 se va face de la bugetul de stat fonduri nerambursabile.

Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară din cadrul primăriei Municipiului Timişoara şi S.C. Colterm S.A.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Poliţia Comunitară
- Biroului Control Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Consiliere pentru Cetăţeni;
-S.C.Colterm S.A.
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
PAVEL ŢEPENEU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_-_CT_Sud.pdf

ROMÂNIA SE APROBĂ JUDEŢUL TIMIŞ PRIMAR PRIMĂRIA TIMIŞOARA GHEORGHE CIUHANDU DIRECŢIA EDILITARĂ NR._______________

REFERAT

privind studiul de fezabilitae „Modernizarea electrofiltrului Cazanului de apă fierbinte nr. 1 de 100 t/h de la CT SUD TIMIŞOARA”

Având în vedere prevederile legale în vigoare, în conformitate cu dispoziţiile actului constitutiv al societăţii şi ţinând cont de bugetul de venituri şi cheltuieli, Consiliul Local al Municipiului Timişoara în calitate de unic acţionar aprobă programul de investiţii al companiei; În conformitate cu Conceptul strategic privind sistemul de termoficare al Municipiului Timişoara aprobat în anul 2003 şi actualizat în anul 2006 care prevede realizarea unor lucrări de investiţii care au drept scop modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei termice;

Ţinând cont de faptul că la Cazanul de apă fierbinte nr. 1 de la CT TIMIŞOARA SUD se utilizează drept combustibil gazele naturale ca suport de ardere şi cărbunele (lignit) sub formă de praf;

Având în vedere că instalaţiile de desprăfuire electrice existente la Cazanul de apă fierbinte nr. 1 de 100 t/h sunt uzate fizic şi moral datorită perioadei îndelungate de funcţionare cât şi a concepţiei iniţiale – fără control al emisiei de particule la coş, Ţinând cont de faptul că lucrările de modernizare au în vedere încadrarea în limitele impuse de Directiva UE 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi din aer proveniţi din instalaţii mari de ardere; Luând în considerare solicitarea S.C.Colterm S.A. materializată prin referatul înregistrat cu nr. RE2007-000028 din 15.01.2007 şi nota de fundamentare ataşată; Cu menţiunea că investiţiile vor fi realizate din fonduri alocate din bugetul de stat – fonduri nerambursabile,

Propunem Consiliului Local al Municipiului Timişoara:

Aprobarea Studiului de fezabilitate „Modernizarea electrofiltrului Cazanului de apă fierbinte nr. 1 de 100 t/h de la CT SUD TIMIŞOARA” .

DIRECTOR DIRECŢIA EDILITARĂ ŞEF SERVICIU ENERGETIC DUMITRU ANDOR IOAN ZUBAŞCU

AVIZAT JURIDIC LASUSCHEVICI MIRELA

Red/Dact/I.B.

Atasament: Anexa_-_CT_Sud.pdf

Anexa la Hotărâre nr. _______________ / ______________ „Modernizarea electrofiltrului Cazanului de apă fierbinte nr. 1 de 100 t/h de la CT

SUD TIMIŞOARA” Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei

Denumirea investiţiei : „Modernizarea electrofiltrului Cazanului de apă fierbinte nr. 1 de 100 t/h de la CT SUD TIMIŞOARA” Amplasament : CT SUD TIMIŞOARA Beneficiar : Compania Locală de termoficare „Colterm”SA Timişoara Coordonator principal de credite : Primăria Municipiului Timişoara Valoarea investiţiei : 2.069.724 LEI reprezentând 569.811 euro din care C+M 905.420 lei Finanţarea investiţiei : Bugetul de Stat – fonduri nerambursabile Suma supusă procedurii de achiziţie publică : 2.069.724 LEI Durata de realizare : 1 an de la demararea lucrărilor